Date geografice Coordonatele geografice ale aşezării sunt 25°3´ longitudine estică şi 44°7´ longitudine nordică.Localitatea se află într-o zonă de dealuri şi podişuri piemontane, regiune naturală complexă cu factori oropedoclimatici favorabil vieţii şi activităţii umane. Face parte din piemontul Cândeşti, delimitat de Dâmboviţa, Argeş şi Argeşel.Comuna Priboieni este situată într-un cadru geografic pictoresc, înconjurată de la est şi vest de dealuri şi valea pârâului Cârcinov, care o străbate de la nord la sud, depresiune cu o mai largă deschidere spre sud faţă de nord.

Limite

La nord se află situată comuna Beleţi – Negreşti, la sud satul Ţigăneşti, aparţinând oraşului Topoloveni, la est dincolo de dealul Săracului, se află satul Râncăciov, apartinând comunei Calineşti, aşezare în care s-au descoperit urme materiale ale existenţei unei comunităţii umane, încă din comuna primitivă.

Suprafaţa comunei în prezent este de aproximativ 25 km², iar vatra satului de circa 16 km².

Cu ocazia diferitelor împărţiri administrativ – teritoriale care s-au succedat de-a lungul timpurilor, comuna a avut suprafeţe diferite cu mai multe sau mai puţine sate componente.

Astfel satul Ţigăneşti, care în prezent aparţine oraşului Topoloveni, până în 1976 a fost parte componentă a comunei Priboieni.

Relieful comunei Priboieni

Este în mare parte deluros cu excepţia văii Cârcinovului, cu luncile şi afluenţii acestui.

Ca întreg piemontul Cândeşti, din care face parte, aspectul general este uniform, cu platouri largi şi netede, puternic fragmentate de o serii de văi adanci, mai înguste spre nord şi mai largi spre sud. Versanţii au punţi variabile cu expoziţii, predominant cele vestice şi estice, afectate de eroziuni de toate gradele

Tranziţia de la platou la versanţi se face uneori brusc, alteori prin plante cu o eroziune moderată. La baza, versanţii au aspect valurat neuniform, fiind îmbrăcaţi într-o cuvertură de material deluvional.

În zona de debuşare a pâraielor cu afluenţa s-au format vaste conuri de dejecţie prin împrăştierea materialului aluvional transportat de pe versanţi.

Lunca Cârcinovului diferă ca înălţime, ajungând până la 1 km în unele porţiuni.

Dealurile aflate în partea estica a comunei Priboieni poartă numele : Crucea Catanii, La râpi, Ciocanul, Faţa Sămăilii, Portarul şi Frumuşelul. Sunt întretăiate de câteva pâraie, afluenţi ai Cârcinovului: Valea lui Nenii, Sparta, Valea Mâinii, Valea Chelcii, Strâmta, Samăila.

Dealurile dinspre vest poartă numele: Piscul Mlădiţii, (Viile Roşii), Drăghici, Piscul Curmăturii, Piscul ´ăl înalt, Dealul Ghioceii, Piscul Rogozei, Dealul Mânăstirii, Buturaşul, Dealul Vâlcelelor şi Meişul, întretăiate de: Valea Gruiului unită cu Mlădiţa care se varsă în Valea – Mare şi apoi aceasta în Cârcinov, apoi Valea – Popii şi Rotăreasa care se varsă direct în Cârcinov.

Date istorice

Prima atestare documentară a satului Priboieni o constituie hrisovul din 1515 (7023) mai 23, prin care Basarab voievod (Neagoe Basarab (1512 – 1521) domnul Ţării Româneşti, întareşte stăpânirea lui Alăman şi a altora asupra unor părţi de moşie Alimăneşti, Zărneşti, Priboieni, Bobeni, Dobreşti.Căt priveşte vechimea celorlalte sate componente, potrivit opiniei lui C. Radulescu – Codin la 1904 locuitorii celorlalte cătunaşe sunt veniţi mai tarziu, în prima jumatate a a secolului al XIX – lea, ceea ce poate înseamna ca ele nu au existat pâna la aceasta data.

Având în vedere ca numele acestor viitoare sate sunt deja atestate documentar în secolul al XVI-lea, ca parţi de mosie în Priboieni (gura Sămăilei, Piscul Popii, Valea Neniului), e greu de admis că transformarea acestor sate a durat trei secole (XVI – XIX).

Mai curând am putea admite că secolul al XIX- lea a dus la o creştere masivă a populaţiei, la o extindere a satelor respective cu cei fugiţi din vestul judeţului sau de pe râul Doamnei din pricina Iudei.

Ori, în memoria colectivă a satului, această creştere colectivă s-a fixat ca o adevarată întemeiere a acestor sate.

Acest lucru reiese şi din compararea situaţiei cu evoluţia populaţiei în Priboienii înşişi; astfel, potrivit catagrafiilor din 1810 şi 1838, numarul locuitorilor (sufletelor) satului a crescut în acest interval de la 331 de suflete la 1196 de suflete, ceea ce indica o creştere de 3,6 ori a populaţiei într-un timp de numai 28 de ani.